Noutati

Total Technologies semnează parteneriatul cu TSC Printronix Auto ID, devenind Silver Partner

Total Technologies semnează parteneriatul cu TSC Printronix Auto ID, devenind Silver Partner

În cursul lunii octombrie, Total Technologies a semnat un nou parteneriat de succes! În portofoliul companiei s-a alăturat brand-ul TSC Printronix Auto ID, o sursă de încredere pentru soluții de imprimare a etichetelor cu coduri de bare și o companie cu o ofertă impresionantă de produse hardware. În curând, soluțiile TSC vor fi disponibile și pe e-shop-ul oficial Total Technologies.

„În ADN-ul Total Technologies se află dorința de evoluție, orientarea către viitor și puterea de a atrage cei mai buni parteneri. Colaborarea cu brandul TSC în calitate de Silver Partner vine într-o perioadă în care dorința de a combate stagnarea este mai puternică ca niciodată. Suntem într-o continuă cursă pentru mai bine și continuăm să ne creștem portofoliul cu echipamente și soluții de top, dedicate segmentului de business.” - Mihaela Iancu, Director Dezvoltare Total Technologies

Cu o experiență de peste 30 de ani pe piața producătorilor de imprimante de etichete cu coduri de bare de clasă mondială și peste 5 milioane de imprimante vândute în întreaga lume, TSC se mândrește cu produse fiabile, de înaltă performanță, și cu capacitatea de a personaliza soluțiile pentru a se potrivi nevoilor unice de imprimare atât pentru întreprinderile mici, cât și pentru companiile Fortune 500.