Știați că?

Internet Of Things (IOT)

Internet Of Things (IOT)

Ce este Internet Of Things?

Internet of Things (IoT) reprezintă rețeaua de obiecte fizice - „lucruri” - care conțin senzori, software și alte tehnologii, în scopul conectării și schimbului de date cu alte dispozitive și sisteme de pe internet. Aceste dispozitive pot fi, de la simple obiecte de uz casnic, până la unelte industriale sofisticate, dotate cu chip-uri, prin intermediul cărora colectează și comunică diferite informații. În prezent, există peste 7 miliarde de dispozitive conectate la IoT, dar experții se așteaptă ca acest număr să crească la 50 de miliarde până în 2030.

Cum funcționează Internet Of Things? 

După modul de funcționare, dispozitivele din rețeaua IoT sunt de trei tipuri:

  • dispozitive care colectează informația și o transmit mai departe altor dispozitive sau utilizatorului;
  • dispozitive care primesc informații de la alte dispozitive sau de la utilizator și acționează în consecință;
  • dispozitive care îndeplinesc ambele funcții descrise mai sus. 

Din punct de vedere comercial, multe dintre aceste obiecte vizează îmbunătățirea a ceea ce e cunoscut ca Quality of Life (QoL), în traducere Calitatea Vieții, ușurând activitățile zilnice ale oamenilor.

La nivel industrial, interconectarea utilajelor și aparatelor revoluționează piața. Conform unui raport Gartner (Technological Research and Consulting Company), mai mult de 50% din business-urile noi vor incorpora elemente ale IOT. Îmbinarea conectivității device-urilor cu automatizarea sistemelor permite colectarea informației, analiza sa și, implicit, luarea unei decizii pe fundamentul ei. IoT poate astfel contribui la realizarea unui task de către o persoană. Mai mult decât atât IoT oferă dispozitivelor oportunitatea de a comunica nu doar într-o rețea privată, ci și între diferite tipuri de networking, creând astfel o lume interconectată.

Care sunt beneficiile IoT pentru companii?

Chiar dacă beneficiile pentru business diferă în funcție de modalitățile de implementare, poate fi observat un numitor comun: companiile au acces la mai multe date și la sistemele interne, deținând astfel o abilitate mai mare de a realiza schimbări.

De exemplu, în cadrul sectorului de producție, diverși comercianți introduc senzori în componentele produselor care transmit date cu privire la performanța lor. Astfel, companiilor pot identifica momentele în care un component e predispus să eșueze, înlocuindu-l înainte de a reprezenta un pericol real. Mai mult decât atât, business-urile pot utiliza datele pentru a-și eficientiza sistemele și lanțurile de aprovizionare, având la dispoziție informații exacte despre funcționarea lor.

Care sunt beneficiile IoT pentru consumatori?

Nu doar companiile pot beneficia de pe urma IOT, noile tehnologii își găsesc locul și în viata noastră de zi cu zi. Ele vin cu promisiunea de a face mediul nostru înconjurător (orașele, locuințele, mașinile, obiectele de uz casnic etc.) mai inteligent, mai ușor de măsurat și gestionat. Astfel consumatorii vor beneficia de orașe, locuinte, masini si respectiv aparatură de uz casnic, mai inteligente și implicit mai ușor de utilizat.

Cu siguranță nu Știați că:

  • Termenul ”Internet of Things” a fost inventat de Kevin Ashton în 1999, în timp ce lucra pentru Procter & Gamble. Dar fraza nu s-a făcut cunoscută în conștiința publică atunci. Rareori a fost folosită în perioada 1999-2005, iar apoi, brusc, termenul a explodat în tot internetul, în 2008, pe măsură ce tehnologia IoT a început să crească.
  • Internet Of Things nu a fost de fapt numit IoT în primii ani. Utilizatorii Twitter au început să folosească hashtag-ul #IoT, tot  în 2008, ca să aibă un mod mai scurt de a vorbi despre Internet Of Things. Deci putem spune, cu certitudine, că acest acronim a luat naștere pe Twitter.
  • Potrivit cercetărilor efectuate de Intel, ATM-urile au fost primele dispozitive orientate spre utilizatorul final care au fost conectate la internet, încă din anii 1970. Cu toate acestea, o altă opinie populară spune că o mașină de Coca-Cola modificată de la Universitatea Carnegie Mellon a fost primul aparat online. Acest aparat era capabil să-și raporteze inventarul și dacă băuturile nou încărcate erau reci sau nu.
  • Din 2008, mai multe dispozitive IoT decât oameni au fost conectate la Internet, iar IoT este acum, și a fost de ceva timp, mai mare decât web-ul în sine! Prognozele sugerează că până în 2030, numărul de dispozitive IoT utilizate la nivel mondial va crește la 50 de miliarde, creând o rețea gigantică de dispozitive interconectate, care acoperă orice, de la smartphone-uri la periuțe de dinți.
  • IoT implică atât de multe date încât sunt măsurate în zettabytes. Ca referință, există 21 de zerouri într-un zettabyte.

Articol publicat de Daniela Popa