Codurile de bare sunt omniprezente, le folosim zilnic, de la banala vizită la supermarket până la aspecte serioase ale muncii, ele fac parte din viața noastră. Dar cum au apărut codurile de bare? Cine le-a inventat? Unde a fost folosit prima dată un cod de bare? Și în ce context? V-au trecut vreodată aceste întrebări prin minte, în timp ce asteptați la coadă la supermarket? Mie da, și am încercat să raspund la toate. Pentru cei curioși, vă invităm să aflați alături de noi totul despre codurile de bare.
Ce este un cod de bare și cum funcționează?
Un cod de bare este o modalitate de a reprezenta caractere (cifre şi / sau litere) într-o formă tipărită, care poate fi citită şi decodată de echipamente specializate.
Există o varietate de "tipuri" de coduri de bare numite simbologii, precum şi o gamă de tehnologii diferite pentru citirea lor. Pentru că un cod de bare cuprinde doar caractere codate, scanerul de coduri de bare trebuie pur şi simplu să decodifice caractere codate şi să le facă disponibile pentru computer şi prelucrare.
Structura unui cod de bare variază de la simbologie la simbologie.
Caracterele Start/Stop sunt coduri speciale care definesc fiecare început şi sfârşit al unui cod de bare.
Caracterul Check (caracterul de control sau suma de control) este un caracter care apare în codul de bare şi este generat pe baza caracterelor ce se codează în cod de bare. În unele simbologii caracterul de control este opţional, în timp ce în altele, este mereu prezent. În figura 1.3.1. s-a codat 123456789012 în simbologia EAN-13. Caracterul de control este 8 şi este ultimul caracter din codul de bare.
Zona albă (Quiet Zone) este formată din spaţiile albe din stânga şi dreapta a codului de bare şi ajută decodoarele să localizeze mai uşor codul de bare în plan.
Barele de stopare (Bearer Bars) sunt bare orizontale tipărite în partea superioară şi inferioară a unor coduri de bare
Barele de stopare sunt de multe ori inutilizabile din cauza caracterelor Start/Stop şi sunt folosite doar izolat şi în cazurile simbologiilor care nu suportă caracterele de Start/Stop.
Istoria codurilor de bare
În 1932 un proiect ambiţios a fost demarat de un mic grup de studenţi de la Universitatea Harvard, conduşi de Wallace Flint. Produselor le erau anexate puncte de reper din cataloage de produse şi erau centralizate într-o bază de date. Codurile de bare, în forma modernă, au început să apară în 1948. Bernard Silver, un absolvent al institutului "Drexel Institute of Technology" din Philadelphia, a primit o cerere de dezvoltare a unui sistem automat de identificare a produselor. Silver i-a spus prietenului său Norman Joseph Woodland despre comanda primită. Woodland avea 27 de ani şi era profesor la acelaşi institut. Problema l-a fascinat pe Woodland şi a început să lucreze la acest proiect.
Prima idee a lui Woodland a fost aceea de a folosi un tip de cerneală, care sub acţiunea radiaţiilor ultraviolete va deveni strălucitoare. Woodland şi Silver au creat un dispozitiv care funcţiona, dar sistemul avea probleme cu instabilitatea cernelii, iar tipărirea modelelor era foarte costisitoare. Woodland era convis că ideea lor era bună, astfel că a renunţat la profesorat şi s-a mutat în apartamentul bunicului său din Florida pentru a avea mai mult timp de lucru.
În 20 octombrie 1949, Woodland şi Silver au publicat o lucrare intitulată "Classifying Apparatus and Method" (Aparat şi metodă de clasificat). Inventatorii au descris invenţia lor ca fiind "arta de clasificare a produselor pe baza modelelor".
Majoritatea codurilor de bare pe care Woodland şi Silver le-au descris erau formate dintr-o serie de spirale circulare. În timp ce cei doi le descriau ca simboluri, simbologia de bază a codurilor de bare se asemăna foarte mult cu codurile de bare unidimensionale din prezent.
Simbologia era realizată dintr-un model format din 4 linii albe pe un fundal închis. Prima linie era linia de control, iar celelalte 3 linii erau fixate la distanţe variabile faţă de prima linie (de control). Informaţia era codată prin prezenţa sau absenţa unei sau mai multor linii. Astfel se puteau realiza 7 clasificări diferite de produse. Prin adăugarea mai multor linii erau posibile mai multe clasificări de produse. La un număr de 10 linii erau posibile 1023 de clasificări diferite.
Modelul de cod de bare realizat de Woodland şi Silver la 7 octombrie 1952 a început să fie folosit ca model general de indentificare a produselor. În 1962 Silver moare la vârsta de 38 de ani, înainte de a putea vedea utilizarea codurilor de bare în comerţ. În 1992 Woodland a fost distins cu "National Medal of Technology" ("Medalia naţională a tehnologiei") de către preşedintele Bush.
Codurile de bare au început să fie folosite în comerţ abia după 1966. "National Association of Food Chains" ("Asociaţia naţională a lanţurilor alimentare") a comandat unui producător de echipamente electronice realizarea unui echipament ce să poată realiza citirea codurilor de bare pentru o evidenţă şi un inventar mult mai rapid al produselor. În 1967 a fost instalat primul scaner de coduri de bare la un magazin din Cincinnati. Codurile de bare erau reprezentate după modelul realizat de Woodland şi Silver. Aceste coduri de bare nu erau imprimate direct pe ambalaje ci pe etichete pe care angajaţii magazinului le lipeau pe produse. Astfel sistemul a fost recunoscut ca un model de automatizare şi indentificare a produselor şi a fost adoptat de toţi producătorii şi distribuitorii de produse.
În 1969 aceeaşi asociaţie a cerut companiei Logicon dezvoltarea unui sistem pentru industria codurilor de bare. Rezultatele au fost realizarea standardului UGPIC (Universal Grocery Products Identification Code) (Codul de identificare universal al produselor alimentare) în vara anului 1970. Trei ani mai târziu s-a adoptat simbologia UPC pentru indentificarea produselor în SUA. A fost implementat de IBM şi dezvoltat de George Laurer, care a continuat ideea lui Woodland şi Silver. Woodland era angajat IBM pe vremea aceea.
Prima încercare de aplicare la scară industrială a indentificării automate a fost demarată la sfârşitul anilor '50 de către Asociaţia Americană a Transportatorilor. În 1967 s-a adoptat un format de cod de bare. Etichetarea maşinilor şi instalarea de cititoare a inceput pe 10 octombrie 1967. A durat 7 ani până ce 95% din maşini au fost etichetate. Din varii motive sistemul nu a putut funcţiona şi a fost în cele din urmă abandonat în 1970. În 1981 Departamentul de Apărare al SUA a adoptat formatul de cod de bare Code39 în industria militară.
Cum se decodează un cod de bare?
Când un cod de bare este scanat, elementele optice din scaner convertesc barele albe şi negre din codul de bare într-un semnal electric analog (adică nedigital) care variază în funcţie de părţile luminoase / întunecate ale codului de bare. Astfel, scanerul poate "vedea" codul de bare ca un semnal electric cu un model ridicat sau scăzut de compatibilitate.
Până acum codul de bare a fost reprezentat într-o formă electrică, următorul pas este de a-l converti dintr-un semnal analog într-unul digital, semnal digital ce poate fi citit de computer. Decodorul analizează şi decodifică semnalul conform unor reguli predefinite. Regulile (algoritmii) de decodificare sunt definite de simbologiile codurilor de bare ce urmează a fi decodate.
De ce unele coduri de bare au numere și litere?
Practica de imprimare de caractere sub barele codului de bare sunt doar informaţie vizuală. Ele nu influenţează decodarea codului de bare. Dacă din diverse motive codul de bare nu poate fi decodat (codarea a fost greşită, calitatea imprimării este slabă), atunci ca măsură de backup sunt caracterele imprimate sub barele codului de bare. Unele simbologii au reguli care impun imprimarea caracterelor sub codul de bare. Deşi aceste caractere imprimate sub barele codului de bare nu ajută sau impiedică citirea codului de bare de scaner este o bună practică imprimarea lor pentru a posibilă citirea umană a codului de bare.
Știați că?
Biletele de tren și de avion au propriul lor cod de bare denumit Aztec, care probabil că este cel mai tare nume pentru simbolul unui cod de bare - Aztec este un cod bidimensional.
Codul Aztec a fost inventat în 1995 de Andrew Longacre și Robert Hussey. Cei doi au lucrat la producătorul de dispozitive medicale Welch Allyn. Pe lângă faptul că este folosit în asistența medicală, Aztec este acum popular în sectorul transporturilor și poate fi găsit pe biletele de tren.
De asemenea, a fost ales de industria aeriană ca și cod de bare standard pentru cărțile de îmbarcare electronice. Deci, dacă a fost trimisă o carte de îmbarcare pe telefonul dvs., este probabil să conțină un cod Aztec. Multe companii feroviare din întreaga Europă – inclusiv Marea Britanie, Franța și Elveția – îl folosesc în mod similar.
Deloc surprinzător, numele său derivă din partea centrală a codului, despre care se spune că are o asemănare cu o piramidă aztecă.
Articol publicat de Daniela Popa
