Cariere
National Senior Account Manager

Un vânzător remarcabil de soluții IT (hard, soft, consultanță, servicii, contracte de service separat sau mix)

Din păcate, nu căutam în acest moment un vânzător de soluții IT junior. Cu siguranță va veni și momentul în care vom recruta astfel de oameni pentru a îi instrui. Însă, nu acesta este momentul. Acum căutăm un om cu experiență, profil ‘’hunter’’ care poate avea rezultate remarcabile încă de la început, capabil să poarte discuții RO/EN cu Buying Center-ul decizional, să identifice managerii responsabili de proiect în cadrul companiei achizitoare, să se poziționeze ca un ‘’trusted adviser’’ pentru compania beneficiară de soluții și servicii IT din portofoliul Total Technologies.

Descriere job

Vor fi setate targete minime trimestriale, dar partea frumoasă este ca nu există limite pentru bonusuri și recompense. Remunerația are in componenta parte fixă și fluctuantă, a doua direct dependentă de îndeplinirea targetului.

Partea și mai interesantă? Persoana care va reuși să performeze pe acest rol va fi persoana care în maxim 2 ani va conduce propria echipă de alți vânzători.

Căutăm un vânzător cu experiență, de soluții și echipamente IT, de nisă, care să poată să vândă, către companii din domeniul transport și logistică, retail, sănătate, e-commerce sau curierat soluții de automatizare procese, contracte de service, roboți autonomi mobili sau servicii de software personalizat, echipamente de colectare automată date (cititoare coduri bare, imprimante, tehnologia RFID, soluții de distanțare socială, tehnologia bazată pe Voce cu traducere în majoritatea limbilor, altele).

O parte din leaduri vin automat din marketingul digital realizat de TT sau baza de date din CRM. Însă nu căutăm un vânzător care doar sa preia leaduri. Căutăm un hunter în adevăratul sens al cuvântului. Un hunter care poate să își găsească proprii prospecți, pe care să îi transforme în clienți.

Mai mult, căutăm un vânzător care să aibă abilitățile și experiența necesară pentru a își crea propria echipă de vânzări locală sau la nivel național în următorii doi ani.

Din păcate, în acest moment nu căutăm vânzători buni, dar fără experiență în piața serviciilor IT/software. Acest domeniu este mult prea tehnic și mult prea diferit de alte industrii. Oferim printre cele mai bune soluții IT de nișă pe piața românească, dar fără niște vânzători capabili ei înșiși primii să înțeleagă beneficiile și să le traducă în ROI companiilor beneficiare, nu vor ști prea multe companii de eficiența și productivitatea pe care ar putea să le aibă adoptând aceste tehnologii.

Nu aplica dacă nu vrei să lucrezi pe KPI-uri, standarde și consecințe pe lucrurile care stau 100% în puterea ta! Nu aplica dacă ai nevoie să fii manageriat continu! Omul pe care îl căutam se manageriază singur in mare parte și vine singur cu acțiunile necesare pentru atingerea obiectivelor de eficientizare și creștere. Nu aplica dacă ai nevoie să te învățăm! Îți sponsorizăm învățarea și lucrăm împreună, dar tu ești responsabil de propria ta creștere

Cum aplici acum?

Trimite un email la info@totaltech.ro  și răspunde la următoarele întrebări:

  1. Ce experiență și ce abilități ai pe responsabilitățile detaliate la rolul de mai sus?
  2. Ce te-a convins să aplici pentru rol?
     

Cu cât mai detaliate răspunsurile, cu atât mai bine.

Răspunsurile le așteptam sub forma unei înregistrări video din partea ta!

Ce urmează după ce aplici?

Fiecare email de aplicare va primi un răspuns (fie el negativ sau pozitiv).

Dacă considerăm că poți fi persoana potrivită, atunci te vom invita la un interviu detaliat de 2 ore în care vom discuta obiectivele și modalitățile prin care vei putea să le realizezi. Include role play (RO/EN).

Daca toate lucrurile sunt bune, atunci iți vom trimite propunerea noastră de colaborare și putem considera începutul unei prietenii pe termen lung.

Nu există un salariu fix stabilit anticipat  pentru acest rol. Îl vom stabili împreună în funcție de experiența ta și rezultatele pe care ți le poți asuma. Nu există nici o limită financiară, atât timp cât plata reflectă rezultatele.

Nu în ultimul rând, dacă nu te identifici în acest rol, dar cunoști persoana potrivită, care ne convinge în cadrul întrevederii, parcurge pașii și confirmă după primul semestru de la angajare, iți răsplătim efortul în acel moment printr-un bonus de recomandare în valoare netă de 1500 RON.

Aplica Acum
(.doc, .docx, .pdf, .odt, .jpg, .jpeg, .png)